DUMITRU UȚĂ – DOCTORUL CEL MINUNAT DE LA AIUD

19073407_1307147469398919_1122777433_o

Zilele acestea, Caracalul își amintește de unul dintre fiii săi, sărbătorind 101 ani de la nașterea doctorului Dumitru Uță,  unul dintre eroii temnițelor românești, și un adevărat doctor fără de arginți.

img_20161218_215443

Acesta vede lumina zilei la 11 decembrie 1915, în Caracal, județul Olt, într-o familie cu 14 copii. Părinții săi, Dumitru și Păuna erau buni creștini și astfel și-au crescut toți copiii în dragoste și frică de Dumnezeu.

Tânărul Dumitru urmează școala în orașul natal și ultimii doi ani de liceu în Cluj, unde îl va cunoaște pe marele doctor și savant Iuliu Hațieganu, pe atunci rectorul Facultății de Medicină și Farmacie, care îl va găzdui și care, mai târziu îi va deveni mentor. Doctorul Hațieganu este cel care îl va îndruma pe Dumitru Uță către medicină, însă acesta nu va apuca să termine facultatea, deoarece va fi arestat pentru convingerile sale politice.

„Numai așa vom învinge!”

Timp de 23 de ani, Uță a trecut prin mai multe închisori, dar cei mai mulți ani i-a petrecut la Aiud, unde a devenit cea mai populară figură, datorită actelor sale de sacrificiu. Încă de când a pășit pentru prima data pe poarta penitenciarului, el a realizat că „aici, în închisoare avem doar credința în Dumnezeu și voința de a lupta – numai așa vom învinge”, cum i-a și mărturisit unui fost deținut.

În lucrarea „Amintiri din întuneric”, preotul Nicolae Grebenea spune despre doctorul Uță că „era neobosit. Eram în temniță câțiva preoți, însă nu eram noi ca samarineanul milostiv care spăla cu untdelemn și vin rănile celui căzut între tâlhari, ci el – doctorul Dumitru Uță. Și le făcea pe toate cu un suflet smerit. În lungul timp al detențiunii mele, nu am întâlnit un alt om mai devotat cauzei altora, ca el. Rămăsese un model ales de dăruire, de jertfă și dragoste pentru ceilalți.”

Toată lumea temniței îi cerea ajutorul

Până în 1948, Dumitru Uță este considerat doctorul închisorii. Monahul Marcu de la Mănăstirea Sihăstria își amintește că „după ce l-a vindecat de tifos pe directorul închisorii de la Aiud, maiorul Mareș, Uță a devenit vocea cea mai cu greutate dupa director, și asta până în  ’47-’48. Așa avea voie să iasă oricând dorea din penitenciar pentru a face rost de medicamente și altele, și se întorcea de fiecare dată încărcat și cu sacii plini. Toată lumea temniței îi cerea ajutorul , gardienii și toată funcționărimea îl chemau frecvent chiar și acasă, pentru feluritele probleme ale rudelor și cunoscuților lor.”

Doctorul Uță își fabrica singur tot felul de instrumente chirurgicale – pense, bisturie, etc – cu care opera după gratii. „ Au fost cazuri când studenți sau doctori de la București au ajuns la Aiud, ca să învețe de la el medicină”, relatează fiul său, preotul Mircea Uță.

Însă adirabilul doctor nu se mulțumea doar să vindece răniții și bolnavii, ci căuta să nu le lipsească nici hrana sufletească deținuților: cartea. „El căuta să ducă tuturor o carte, două, după nevoile fiecăruia. Și nimeni nu era uitat. Era deosebit de credincios și căuta mai ales cărți cu subiect religios. Le cerea celor de acasă să aducă astfel de cărți”, adaugă și Virgil Maxim.

Din dragoste pentru oameni

Permanent în geanta în care își ducea puținele medicamente pe care numai el știa cum reușea să le dobândească, se găsea pentru cei lipsiți și o bucată de pâine. „Pe foametea ce bântuia la Aiud pe vremea aceea, găseai ca prin minune la Dumitru Uță și o fărâmă de mâncare. Când mâncarea din penitenciar era mai substanțială, el își primea porția și fugea repede cu ea la câte un bolnav. Nu știu dacă și când mânca și el. De multe ori m-am întrebat de unde a avut atâta rezistență și atâta putere”, spune Dumitru Lungu.

Prin anii 1946-1947, veneau țăranii din satele învecinate închisorii, și se rugau de director să-l lase pe doctorul Uță să meargă și la ei în sate, pentru că auziseră prin gardieni de minunile acestuia. „Până la venirea comuniștilor la cârma țării, Uță și-a putut desfășura activitatea medicală și în închisoare, și în afara ei. Având solide cunoștințe în domeniu, era solicitat atât de nobilitățile orașului, cât și de oamenii obișnuiți. Din ’48 a stat în Zarca, clădirea celor care nu cooperau cu comuniștii. Aici regimul era mult mai aspru, izolare totală, întuneric și bătăi foarte dese” , mai explică Dumitru Lungu, în „Lupte și temnițe”.

Doctorul Dumitru Uță avea o credință de nezdruncinat. Ținea cu evlavie post și dădea celorlalți colegi ai săi de suferință bucățica de carne ce se întâmpla să vină mai întotdeauna în zilele de miercuri și vineri.

Renunțările sale la sine au dat viață multora

“În 1960, doarece urma să fiu eliberat, i-am propus să fac recurs, să i se rejudece procesul și cu siguranță că ar fi fost eliberat. Doctorul Uță s-a opus categoric. Argumentul său era că nu putea lăsa bolnavii, spunând că în închisoare poate salva vieți omenești, pe deținuți nu îi ajută nimeni și că e fericit că îi stă în puteri să facă acest lucru”, povestește Dumitru Lungu, unul dintre cei întemnițați alături de doctorul Uță.

În 1964 a fost eliberat. De-a lungul celor 23 de ani de detenție, Uță a contactat un TBC și o ciroza hepatică. Bolnav fiind, după ieșirea din închisoare, acesta a fost internat pentru doi ani la spitalele din Cluj și Borșa, pentru a-și reface sănătatea. După ieșirea din spital,acesta va pleca la București, la fratele său, Constantin.

Din 1967, Dumitru Uță va fi încadrat ca asistent medical la Spitalul de Neurochirurgie din Capitală. „Deși i s-a refuzat dreptul de a-și lua licența, colectivul spitalului îl numea doctor, datorită capacității sale. De la Sfânta Liturghie lipsea doar când era de gardă la spital. Mânca puțin și postea mult. Mereu ne întrebam cum poate un om care fusese chinuit în închisoare mai mult de două decenii, să aibă un organism atât de puternic”, povestește fiul său, părintele Mircea.

b_900_900_0_0___images_fotografii_marturisitori_dumitru-uta_dumitru-uta-anul-1970

„L-am așteptat timp de 17 ani pe cel care avea să-mi fie soț”

Tot din rânduiala cerească, Veronica Motolea, o elevă pe care Uță o cunoscuse cu mult timp în urmă și care se îndrăgostise iremediabil de el, este cea care i-a purtat vie amintirea în sufletul său, de-a lungul acestor ani. „În 1947 am venit la unchiul meu Raica, contabil la Penitenciarul Aiud. Unchiul avea doi copii care s-au îmbolnăvit și așa l-a chemat pe doctorul Uță, ca să îi trateze. Așa l-am cunoscut. În închisoare, doctorul citise foarte mult, căpătând cunoștințe solide în toate domeniile și ajungând să cunoască 6 limbi străine. Odată, pe când îmi pregăteam lecțiile, s-a uitat în cărțile mele de franceză și germană și s-a oferit să mă ajute. Meditațiile au continuat și după ce verișorii mei s-au făcut bine”,spune aceasta.

Aflând că nu a murit în temniță, ci este liber în București, Veronica renunță la toate și vine să îl caute. Când îl găsește, cei doi se căsătoresc și vor avea un fiu, pe Mircea, azi preot tot în București. „L-am așteptat timp de 17 ani pe cel care avea să-mi fie soț”, mai adaugă Veronica Uță.

b_900_900_0_0___images_fotografii_marturisitori_dumitru-uta_dumitru-uta-veronica-uta-si-nepoata-felicia-deac

Cutremurul din 1977 l-a prins pe Dumitru Uță în spital. Clădirea a fost puternic afectată și bolnavii au avut de suferit. „El a rămas în spital peste 48 de ore, alături de alte cadre medicale. Oboseala excesivă, dar și emoțiile puternice i-au reactivat vechile suferințe. Doctorii i-au mai dat de trăit 4 luni, însă el a mai trăit 3 ani”, mai spune fiul său.

123Când a căzut definitiv la pat, soția sa, Veronica, l-a îngrijit cu mult devotament. Dorinţa doctorului Uţă era ca fiul lui să-I slujească lui Dumnezeu, adică să devină preot, lucru care s-a şi întâmplat. La 5 februarie 1980, vrednicul doctor Uță s-a mutat la Domnul. „Doctorul fără de arginți” Dumitru Uță a lăsat soţiei şi fiului această mare învăţătură ca moştenire: de a face pentru aproapele, totul, ca pentru Hristos. În cinstea sa și a alor deținuți politici, Fundația ”George Manu”, din București a ridicat o troiță în curtea bisericii „Sfânta Treime”, din Caracal, sfințită la 31 mai 2015 de către PS Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților.

Alexandru Ilie

❗ Articol apărut și în Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia(30 dec 2016), disponibil la următoarea adresă: http://ziarullumina.ro/dumitru-uta-doctorul-cel-minunat-118676.html

19073407_1307147469398919_1122777433_o

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s