Preoți înainte-văzători în viață – PĂRINTELE MACARIE BEȘLIU

Cu ajutorul vostru, blogul „Dragostea va salva lumea” a devenit unul de referință pentru cei care caută ajutor duhovnicesc.

Văzând interesul creştinilor pentru Articolul„ Preoți înainte-văzători” și cât de mult sunt căutați astfel de oameni, încercăm să vă prezentăm şi alţi preoți autentici, cu har de la Dumnezeu, pe care să îi căutați și să le cereți sfatul și binecuvântarea la vreme de necazuri și încercări.

SAM_0968.jpg

În cele ce urmează, vi-l prezentăm pe părintele Macarie Beșliu,de la Schitul Munteoru. Părintele Macarie nu este omul cuvintelor, ci este omul trăirilor. În slujbă este luminos şi îi simţi rugăciunea. Când te întâlneşti cu părintele, parcă vede prin tine și ştie încă dinainte de a fi în faţa lui care sunt frământările tale, fiind un sfânt în viață, foarte direct și tranșant în orice problemă ai avea.

Părintele Macarie s-a născut şi a crescut în Munţii Buzăului, la Bisoca, un sat cum puţine mai întâlneşti pe pământ, aşezat drept sub soare, deasupra lumii, cu casele răsfirate pe dealuri.

În prezent își duce zilele la Schitul Munteoru, fiind cel mai important duhovnic din zona Vrancei.

646x404

MINUNI ȘI MĂRTURII DESPRE PĂRINTELE

De cum te priveşte, Părintele Macarie te scanează şi imediat îţi spune ce are de spus, te caracterizează imediat.

„A venit la mine o femeie și mi-a zis: „ Părinte, a spus medicul că nu avem copii, că eu sunt bolnavă.” „ Nu te mai lua după doctori, că ai să ai copii. Ai să ai.” „ Părinte, nu am părinte”, a zis doamna. „ Du-te acasă, îi zic, că o să ai două fete. Ca să-mi aducă, mai târziu, fetele. Le-a adus să le văd, două gemene.”

macarie.jpg

“Altădată au venit patru medici de la Bucureşti, soţul şi soţia medici, socrii, medici amândoi. Şi au venit la părintele . „De unde sunteţi?” „De la Bucureşti.” „La ce aţi venit?” S-au recomandat: „Am venit la dumneavoastră, suntem medici.”
„Păi, voi veniţi la mine?” Ea, fata, a spus: „Da, dar dumneavoastră sunteţi doctor sufletesc”.

Şi zice: „Părinte, sunt bolnavă. Am o moleşeală şi am fost la toţi doctorii şi colegii şi soţul şi soacra şi socrul şi nu îmi spun ce am, spun că nu am nimic.”
„Măi, dacă îţi spun ce ai, te sperii?” „Nu, părinte.” Era foarte curajoasă.
„Ai cancer.” S-a făcut albă. „Ei, ziceai că nu ţi-e frică, vezi !
Te-am incercat.” Am zis asta ca s-o întăresc. „Te-am încercat, dar vezi că ţi-e frică?” „Da, părinte, dacă mi-aţi spus dintr-odată?”
„Păi, dar cum să-ţi spui, uşor, după ureche? Ţi-am spus ce ai. Nu ai nimica, fato, ai o lenevie în corp. Mai faci tratament, nu fă efort. Nu te mai gândi că ai ceva, nu ai nimica.”

I-am oprit pe bărbatu-su şi pe soacră-sa şi le-am spus că are cancer în sânge şi nu o duce mai mult de o lună.”
Şi la o lună rudele fetei mi-au dat telefon că a murit. Aşa de rapid a fost.”

3macarie.jpg

Într-o duminică, vine la Munteoru un domn care lucrează la primăria din Focşani și i-a zis: „ Părinte, am fost la medic şi mi-a spus că sunt terminat. Sunt pe moarte.” Avea probleme cu inima. „Dar ce ai?” „S-au înfundat canalele.” Era şi foarte galben la faţă. Se muiase de tot.

„ Nu te mai lua după doctori, că tu nu mori. Du-te acasă! Faci ce îţi spui eu?” „Da.” „Dar să faci!” Eugen îl cheamă. Zic: „ Te duci acasă şi faci ceaiuri de urzică şi de rădăcina urzicii şi bei şi seara şi dimineaţa, dar fără să fie îndulcit. Şi apăi să vezi ce băiat te faci.” A dat să-mi mulţumească.

„Nu-mi mulţumi mie, mulţumeşte-I lui Dumnezeu. Eu sunt păcătos.” S-a dus femeia lui pe de-a rândul – e doctoriţă – , a găsit rădăcină de urzică şi a luat. „Părinte, am luat. Şi după ce am luat vreo lună de zile, cum mi-ai spus mata, m-am dus la doctor la Bucureşti şi m-a chemat la control. Măi, dar ce tratament faci, că ai scăzut de la atât de multe bătăi la şaizeci, mă! Ce tratament faci ?”

Şi i-a spus: „ Am fost la un preot şi mi-a dat să beau ceai de rădăcină de urzică, dimineaţa şi seara”. Şi doctorul a spus: „Ăla e mai bun ca noi!” La inimă foloseşte mult, că schimbă sângele, îl subţiază. Şi mintea se luminează. Şi atunci a venit el să-mi mulţumească: „Nu-mi mulţumi mie. Dar, să mai continui. Continui mereu, că, dacă nu continui mereu, te-ai terminat”. Dându-i un sfat aşa – bine, că Dumnezeu lucrează – se simte ceva.”

maxresdefault.jpg

Fiind întrebat care este cauza problemelor noastre, părintele a răspuns:

Sunt şi greşelile noastre şi păcatele noastre. Trebuie să ne controlăm pe noi. Abuzăm dar mai târziu, „ţac”, şi gata cu puterile !

Trebuie să fim atenţi la păcate şi la viaţa noastră, cum ne-o petrecem. Nu numai în cărnuri, nu numai în desfătări. Să ne formăm să avem patru anotimpuri, să avem şi post, să avem şi rugăciune. Şi atunci, toate treburile vor merge bine. Orice lucrare pe care o ai de la Dumnezeu trebuie să o faci cu curaj. Să nu te îndoieşti, de orice te apuci !

Când ţi-ai pus în gând ceva şi ai şi gândul la Dumne­zeu, nu se poate să nu reuşeşti. Nu se poate să nu-ţi dea Dumnezeu cele pe care le ceri cu gând bun! Însutit ţi le dă! Dar trebuie să şi ştii ce să ceri… Nu prea mult! Aici îţi trebuie dreaptă socoteală, că El ştie tot ce avem nevoie, ne mai învață părintele Macarie.

Cum ajungem la Munteoru ?

Mai întâi trebuie să căutați comuna Vintileasca, iar apoi să urcaţi pe jos sau cu o maşină 4 X 4, 3 km pe un drum forestier. Puteţi vorbi cu oamenii din comuna Vintileasca să vă ajute cu o maşină 4 X 4 sau cu un tractor. Pe jos este uşor de urcat, în sensul că nu este foarte abrupt şi nu vă puteţi rătăci, iar drumul vă duce până sus la schitul Monteoru.

Sâmbăta şi duminica sunt şansele cele mai mari să îl găsiţi pe părintele Macarie. Noaptea trebuie să dormiţi la pensiunile din comuna Vintileasca deoarece oamenii nu pot fi cazaţi nici la schitul Monteoru, nici la schitul Dealu Sării (celălalt schit construit de părintele) şi nici la mănăstirea Poiana Mărului (mănăstirea renovată tot de părintele). Vă recomandăm să nu mergeți iarna, drumul e greu, ninge mult acolo, cel mai bine este să o lasați pe vara. LUAȚI-VĂ CIZMELE !

La Mănăstirea Munteoru, este zilnic Sfânta Liturghie, începând cu ora 8:00 dimineaţa. Cel mai bine este să ajungeţi acolo, până să înceapă slujba, căci atunci preoţii sunt mai liberi.

Dacă se întâmplă ca Părintele Macarie să fie prea slăbit şi să nu vă poată primi, vorbiţi cu ucenicul sfinţiei sale, Părintele Valerie, pe care am avut bucuria să îl cunosc, şi despre care pot spune că este o persoană foarte caldă, care numai uitându-se  la tine, ştie şi îţi spune exact ce ai de făcut.

Parintele Valerie - Munteoru

Părintele Macarie şi părintele Valerie – Munteoru

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Să luăm aminte

ORICE PREOT CU HAR, VĂZĂTOR CU DUHUL SAU CHIAR SFÂNT, DE ORIUNDE, VĂ VA ÎNDEMNA SĂ FACEŢI MAI ÎNTÂI TOATE ACESTE LUCRURI – să vă spovediţi, să mergeţi la Biserică, să nu mai trăiţi necununaţi etc. PENTRU CA DUMNEZEU SĂ POATĂ LUCRA ÎN VIAŢA D-VSTRĂ, CA PROBLEMELE SĂ SE REZOLVE

Regăsiţi mai jos link către articolul cu ce trebuie să facă orice creştin

Cele mai importante lucruri pentru un creştin-ortodox

Surse – ziarul adevarul.ro, http://danutbelu.blogspot.ro, ”În Premieră” cu Carmen Avram, http://ciprianvoicila.blogspot.ro/

Cărți despre părintele Macarie Beșliu: Ctitorul cu mâini de aur – Areopag, 2012, Despre Părintele Macarie – Ciprian Voicilă, Aeropag, 2013

Parintele Macarie pentru tipar-1.jpg

Articol apărut si în Ziarul de Vrancea

 

Urmăriţi-ne şi pe pagina de Facebook, acolo postăm mai des:

facebook dragostea va salva lumea

Lasă un comentariu